Blog / Toff Culture / 2023 Styles

2023 Styles

CLASSY TOUCH

Anul acesta se anunță unul extrem de rafinat din punctul de vedere al tendințelor, în care fiecare dintre noi se poate regăsi. Vorbim în 2023 despre revenirea la un stil clasic legendar, pe care îl admirăm în fotografiile de arhivă la marile staruri de cinema, despre confort și despre luxul de a fi original. Iată care sunt piesele-cheie ale momentului.

Atunci când în tendințe reapare o estetică atemporală, cum este registrul clasic, e clar că trebuie să ne punem imaginația la bătaie pentru a ieși din tipare și pentru a reinterpreta fiecare piesă într-o manieră personală, unică. Este chiar cazul anului care tocmai a început, în care vorbim din nou despre anii ’80 dar, de data aceasta, dintr-o perspectivă ceva mai sofisticată. Cromatica este aparent simplă și contrastează cu trendurile ce vizează tonurile puternice de roz sau verde ale sezoanelor trecute. Cuvântul cheie este confort și  motto-ul este curajul de a fi original într-o lume a vitezei și a expunerii excesive, sugerat prin denim, o marcă a rebeliunii în deceniile trecute.

Dacă în sezoanele precedente totul părea menit să atragă atenția ostentativ, acum lucrurile migrează către polul opus, spre delicatețe și eleganță. Într-o mare de fuchsia, poți fi altfel printr-un look clasic, compus din piese al căror termen de valabilitate este nelimitat din punct de vedere al tendințelor. Albul revine în trend prin itemuri în linii drepte, cum ar fi pantalonii la dungă cu talie înaltă sau prin pantofii flat. Un look în stilul acesta poate fi completat de inserții fine din denim: un accesoriu sau o geantă de dimensiuni reduse. Iar cum referințele către decada optzecistă continuă să facă furori pe marile podiumuri, optează pentru un sacou ecosez în tonuri calde, care să dea ținutei tale un aer boem. Dacă ar fi să alegem un fashion icon care să ilustreze trendurile majore ale anului la feminin, acela cu siguranță s-ar regăsi în persoana Prințesei Diana, al cărui stil-semnătură a însemnat permanent eleganță plus un pic de avangardă.

Bohemian Rhapsody

TAGLIATORE

sacou în carouri

JIMMY CHOO

geantă varenne

VALENTINO GARAVANI

balerini vlogo
 

 

The new gentleman

În ceea ce privește garderoba masculină, tendințele sunt similare. Imaginea emblematică și stilistică a rebelului din cinematografie se întoarce prin sacouri drepte, chiar ușor supradimensionate, prin cămășile din denim clasice, cu un twist, desigur, sugerat prin inserția unor elemente metalice, prin alăturarea unor nuanțe diferite de albastru și prin piese atemporale, precum jeanșii slim fit, potriviți în multiple combinații. Compoziția este completată de pantofii sport low-top, cu un iz retro care dau farmec întregului ansamblu.

Make it a statement

DOLCE & GABBANA

sacou în dungi

VALENTINO

cămașă din denim cu ținte

SANTONI

pantofi sport din piele
 

 

Text: Andreea Leța